Trei mari competitii din lumea yachingului romanesc au avut loc la finalul saptamanii trecute în Marina Eforie din localitatea Eforie Nord. Pasiunea pentru sailing a adunat laolalta 35 de veliere si aproximativ 250 de performeri. Ieri, au fost desemnati castigatorii Regattei Callatis 2015, ai Trofeului Black Sea Sailing, editia a IV-a si ai Romania Cup, editia a III-a, clasele Cruiser si Racer.
Marina Eforie a fost gazda ultimei etape din cadrul celei mai mari competitii de sailing din Romania: Romania Cup 2015. Astfel, în perioada 28 – 30 august, în Marina din Eforie Nord s-a desfasurat Regatta Callatis 2015, contand ca a doua si ultima etapa a Trofeului Black Sea Sailing 2015, singurul trofeu de yachting din Romania si ultima etapa a Romania Cup 2015, cea mai mare competitie de sailing din tara noastra.
Regatta Callatis 2015 s-a desfasurat pe parcursul a doua zile (29 si 30 august 2015) în cadrul carora au avut loc o cursa offshore si doua curse inshore. La finalul competitiei au fost desemnate cele mai bune echipaje de yachting din Romania. Participantii au demonstrat înca o data ca pe apa se simt cel mai bine si au dat dovada de profesionalism si entuziasm la cote înalte.
“Regattele sunt intotdeauna diferite, unice. In primul rand datorita conditiilor meteo, a situatiilor ce apar, dar si datorita organizatorilor care incearca mereu sa se autodepaseasca. Cu toate acestea noi, participantii ne implicam trup si suflet si ne simtim foarte bine de fiecare data cand suntem in crusa. Regatta Callatis 2015 a avut de toate, a avut vant, situatii tensionate, voie buna, prieteni si o mega petrecere reusita. Intr-un singur cuvant spus a fost EXCEPTIONALA”, a declarat Vlad Sageata, membru al echipajului “Nemo”.
Pasiunea pentru sport nu are limite si disciplinele sportive se pot dezvolta impreuna pentru a creste valoarea si performanta indiferent de domeniul din care vin participantii. Acesta fapt este demonstrat de prezenta celor doi sportivi de renume international: Dorin Pulpea, campion european si national la raliuri, si Paul Dicu, cunoscut maratonist, singurul reprezentant al Romaniei care a reusit sa termine Maratonul Nisipurilor (Marathon des Sables) in aprilie 2011, practicant al artelor martiale si copilot de raliu. Acestia au participat la Regatta Callatis 2015 in echipajele “Incognito”, respectiv “Nemo”.
“Desi domeniul nautic nu-mi este strain deloc, recunosc faptul ca abia anul acesta am decis sa particip la o regata, fiind ‹‹adoptat›› in echipajul Incognito, lucru pentru care trebuie sa le multumesc celor de la Asociatia Black Sea Sailing. Povestea frumoasa a continuat si la urmatoarele regate, dar fara indoiala ultima, Regatta Callatis a fost de departe competitia cea mai solicitanta prin prisma faptului ca se anunta o lupta ‹‹ascutita›› pentru Trofeul Balck Sea Sailing si Romania Cup. Demn de mentionat este faptul ca echipa de organizare a dat din nou dovada de profesionalism, pregatind un eveniment care plaseaza Marina Eforie acolo unde ii este locul: in topul porturilor de agrement din Romania. Directia pe care se afla sailingul romanesc este categoric una foarte buna, iar acest lucru se vede atat la cheu, cat si pe apa: barci extrem de interesante, oameni noi care imbraca echipamentul de sailing, toate acestea nu fac decat sa creasca expunerea mediatica a acestui sport. Faptul ca noi am avut sansa sa avem alaturi de noi la Regatta Callatis pe Dorin Pulpea, campion national de raliuri, si pe Paul Dicu, cunoscut maratonist, inseamna ca sailingul romanesc are un potential urias.”, a declarat Mihai Tanase, membru al echipajului Incognito si organizator al Danube Delta Rally.
Castigatorii Regattei Callatis 2015 au fost Bonvi (locul I), Getika (locul II) si Santa Clara (locul III) la clasa Cruiser si Petra (locul I), Simina (locul II) si Incognito (locul III) la clasa Racer.
Trofeul Black Sea Sailing a fost organizat, pentru al patrulea an consecutiv, de Asociatia Black Sea Sailing, in Marina Eforie. A patra editie a Trofeului Black Sea Sailing a fost formata din doua etape: Regatta Poseidon, care a avut loc tot in Marina Eforie in perioada 19 - 21 iunie 2015 si Regatta Callatis, competitie ce a avut loc in perioada 28 – 30 august in Marina din localitatea Eforie Nord. Asociatia Black Sea Sailing si-a propus ca acest trofeu sa devina o traditie, cu atat mai mult cu cat acesta este singurul trofeu de yachting din Romania.
La finalul celor doua etape ale Trofeului Black Sea Sailing, pe podium au urcat Bonvi (locul I), Esperanta (locul II) si Getika (locul III) – clasa Cruiser si Simina (locul I) Farffallina (locul II) si Incognito (locul III) – clasa Racer. Castigatorii acestei editii a Trofeului Black Sea Sailing au primit, pe langa cupe, medalii si diplome, o reducere de 75 % (locul I), 50% (locul II) si 25% (locul III) din valoarea contractului de cheiaj in Marina Eforie, pentru un an de zile.
Trofeul Black Sea Sailing a debutat in 2012, iar de la an la an acesta a adunat din ce in ce mai multi pasionati ai sportului cu vele. Un an mai tarziu, in vara anului 2013 trei organisme importante de yachting din Romania - Asociatia Black Sea Sailing in parteneriat cu Life Harbour si Yacht Club Regal Roman - si-au unit fortele pentru a organiza cea mai mare competitie de regatte din tara. Iar acum, cand cea de-a treia editie a ajuns la final, pasionatii sportului cu vele pot spune ca simt mereu vantul care-I aduce impreuna sub acelasi nume: Romania Cup. An de an, numarul velistilor a crescut, iar regatele s-au bucurat de prezente record si de colaborari de renume international, un exemplu in acest sens fiind Regata Internationala Poseidon-Kaliakria Cup 2014 - cel mai mare eveniment sportiv de yachturi cu vele organizat pana acum pe litoralul vestic al Marii Negre.
Tot in acest final de saptamana au fost desemnati castigatorii Romania Cup 2015. Membrii echipajului Simina au urcat pe locul I, pe locul II s-a situat echipajul Incognito si locul III este ocupat de echipajul Life, la clara Racer, iar la clasa Cruiser pe locul I se afla echipajul Bonvi, locul II – echipajul Esperanta, iar pe locul III - echipajul Mac One.